Prima pagina

Despre Corpul de control
al prim-ministrului

Corpul de control al Prim-Ministrului se organizează şi funcţionează ca structură în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, fără personalitate juridică, în subordinea Prim-ministrului, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

În îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, Corpul de control al Prim-Ministrului are rolul de a asigura desfășurarea de activități de control administrativ și de monitorizare a activității ministerelor şi serviciilor publice deconcentrate ale acestora, instituţiilor publice din subordinea Guvernului, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, oficiilor, agențiilor, departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor şi instituţiilor de  credit cu capital majoritar sau integral de stat.

Corpul de control al Prim-Ministrului are competență în verificarea obiectivelor și proiectelor de investiţii, derulate de autorităților administrației publice locale și instituțiilor publice subordonate acestora, finanțate din sume alocate de la bugetul de stat, cu respectarea principiului autonomiei locale.

Obiectivele CCPM în concordanță cu
Programul de Guvernare

O guvernare care asigură condițiile pentru dezvoltarea sustenabilă a României, cu o administrație publică integră și competentă prin:
– Continuarea transparentizării proceselor și procedurilor administrative prin promovarea de date și informații deschise, disponibile public. Publicarea online și accesul cetățenilor la toate cheltuielile publice, contractele de achiziții publice și la toate informațiile relevante privind instituțiile statului, de la Guvern până la primării;
– Transferul cât mai multor proceduri administrative în mediul digital/online, astfel încât să restrângem cât mai mult oportunitățile pentru fapte de corupție și comportament lipsit de etică profesională sau imoral;
– Standardizarea, modernizarea și reducerea suprapunerii capacității și regulilor de control ale autorităților statului;
– Consolidarea și intensificarea politicilor de control și prevenție a faptelor de corupție și comportamentului lipsit de etică a personalului.

Transparență
și integritate


ACTUALITATE

Sinteza raportului de control privind verificările efectuate la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii …
15/05/2026
În urma verificărilor efectuate la Transporturilor și Infrastructurii și la unitățile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia, cu privire la „verificarea modului de implementare a măsurilor prevăzute în dispozițiile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”, , au fost …

Sinteza raportului de control privind verificările efectuate la Ministerul Finanțelor și la unitățile aflate î…
15/05/2026
În urma verificărilor efectuate la Ministerul Finanțelor și la unitățile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia, cu privire la „verificarea modului de implementare a măsurilor prevăzute în dispozițiile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”, , au fost constatate …

Sinteza raportului de control privind verificările efectuate la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europe…
15/05/2026
În urma verificărilor efectuate la la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și la unitățile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia, cu privire la „verificarea modului de implementare a măsurilor prevăzute în dispozițiile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”, …

Sinteza raportului de control privind verificările efectuate la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi …
15/05/2026
În urma verificărilor efectuate la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației și la unitățile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia, cu privire la „verificarea modului de implementare a măsurilor prevăzute în dispozițiile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”, …

Sinteza raportului de control privind verificările efectuate la Ministrul Afacerilor Externe și la unitățile a…
15/05/2026
În urma verificărilor efectuate la Ministrul Afacerilor Externe și la unitățile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia, cu privire la „verificarea modului de implementare a măsurilor prevăzute în dispozițiile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”, au fost constatate  …


… mai multe informări »


Sari la conținut