Despre Corpul de control
al prim-ministrului
Corpul de control al Prim-Ministrului se organizează şi funcţionează ca structură în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, fără personalitate juridică, în subordinea Prim-ministrului, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
În îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, Corpul de control al Prim-Ministrului are rolul de a asigura desfășurarea de activități de control administrativ și de monitorizare a activității ministerelor şi serviciilor publice deconcentrate ale acestora, instituţiilor publice din subordinea Guvernului, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, oficiilor, agențiilor, departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor şi instituţiilor de credit cu capital majoritar sau integral de stat.
Corpul de control al Prim-Ministrului are competență în verificarea obiectivelor și proiectelor de investiţii, derulate de autorităților administrației publice locale și instituțiilor publice subordonate acestora, finanțate din sume alocate de la bugetul de stat, cu respectarea principiului autonomiei locale.
Obiectivele CCPM în concordanță cu
Programul de Guvernare
O guvernare care asigură condițiile pentru dezvoltarea sustenabilă a României, cu o administrație publică integră și competentă prin:
– Continuarea transparentizării proceselor și procedurilor administrative prin promovarea de date și informații deschise, disponibile public. Publicarea online și accesul cetățenilor la toate cheltuielile publice, contractele de achiziții publice și la toate informațiile relevante privind instituțiile statului, de la Guvern până la primării;
– Transferul cât mai multor proceduri administrative în mediul digital/online, astfel încât să restrângem cât mai mult oportunitățile pentru fapte de corupție și comportament lipsit de etică profesională sau imoral;
– Standardizarea, modernizarea și reducerea suprapunerii capacității și regulilor de control ale autorităților statului;
– Consolidarea și intensificarea politicilor de control și prevenție a faptelor de corupție și comportamentului lipsit de etică a personalului.
Situația acțiunilor
de control/documentare

ACTUALITATE
SITUAȚIA ACȚIUNILOR DE CONTROL/DOCUMENTARE AFLATE ÎN DESFĂȘURARE LA 09.07.2025
Nr. crt. Entitatea controlată Obiective 1 Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători – CFR Călători S.A. 1. Respectarea prevederilor legale și a normelor interne privind organizarea și funcționarea societății...mai multe »Sinteza Raportului de control privind verificările efectuate la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier
Urmarea finalizării verificărilor efectuate de către CCPM în cadrul acțiunii de control la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), ce a vizat perioada 01.01.2019–11.02.2025, a fost întocmit Raportul privind controlul efectuat...mai multe »SINTEZA acțiunii de documentare efectuată la Ministerul Sănătății
Corpul de control al prim-ministrului a efectuat o acțiune de documentare la Ministerul Sănătății, care a vizat perioada 01.01.2022-05.10.2022. Nota de informare a fost finalizată la data de 02.04.2025, iar principalele concluzii se găsesc...mai multe »SINTEZA acțiunii de control efectuată la Ministerul Culturii și Muzeul Național de Istorie a României
Corpul de control al prim-ministrului a efectuat o acțiune de control la Ministerul Culturii și Muzeul Național de Istorie a României, care a vizat perioada 01.01.2024 – 31.01.2025. Raportul de control a fost finalizat...mai multe »SINTEZA acțiunii de control efectuată la Compania Națională „Administrația porturilor maritime Constanța” S.A
Corpul de control al prim-ministrului a efectuat o acțiune de control la Compania Națională „Administrația porturilor maritime Constanța” S.A., care a vizat perioada 01.01.2019 – 30.06.2024. Raportul de control a fost finalizat la data...mai multe »