CCPM a transmis către SGG propunerea de politică publică intitulată ”Reglementarea unitară a funcției de control administrativ în cadrul autorităților publice centrale” elaborată în cadrul proiectului „Mecanisme eficace de control administrativ și de prevenire a corupției” cod SIPOCA 432

La nivelul Corpului de control al prim-ministrului (CCPM) a fost elaborată propunerea de politică publică (PPP) intitulată ”Reglementarea unitară a funcției de control administrativ în cadrul autorităților publice centrale” în cadrul proiectului „Mecanisme eficace de control administrativ și de prevenire a corupției” cod SIPOCA 432, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, Axa Prioritară 2: Administrație și sistem judiciar accesibile și transparente, Obiectivul Specific 2.2.: Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice.

În cadrul activităților declarate ale proiectului, pentru îmbunătățirea proiectului de politică publică, în perioada 07-09 iulie 2020, pe platforma de videoconferințe WebEx, PPP a fost supus unei dezbateri publice organizate de CCPM (alta decât procesul de consultare publică și interinstituțională a PPP ce urmează a se realiza la nivelul Secretariatului General al Guvernului (SGG) în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare) cu reprezentanți ai autorităților şi instituțiilor publice din administrația publică centrală și ai societății civile.

Rezultatele dezbaterilor publice au fost analizate de experții CCPM, observațiile, completările, modificările solicitate de participanții la dezbatere fiind implementate în PPP.

În data de 06.08.2020, CCPM a transmis către SGG PPP însoțit de instrumentul de prezentare în vederea efectuării demersurilor care se impun pentru:

  • – Îndeplinirea procedurilor pentru asigurarea transparenţei decizionale în cadrul autorităţilor administraţiei publice;
  • – Îndeplinirea procesului de consultare publică şi consultare preliminară interinstituțională a PPP în forma elaborată de experții din cadrul CCPM;
  • – Îndeplinirea procesului de avizare interministerială a proiectului de PPP;
  • – Includerea la lit. a) a agendei reuniunii de lucru pregătitoare;
  • – Publicarea PPP după aprobarea acestuia de către Guvern, pe pagina de internet a Secretariatului General al Guvernului, în baza de date a documentelor de politici publice;
  • – Dispunerea măsurilor pentru implementarea variantei selectate conform Planului de acţiuni pentru implementarea variantei recomandate, parte integrantă din PPP.

Propunere politică publică ”Reglementarea unitară a funcției de control administrativ în cadrul autorităților publice centrale” și

Instrument prezentare PPP

Sari la conținut